Sistemul Entry/Exit (EES) a devenit operațional integral la nivelul întregii Uniuni Europene

ACTUAL

Începând de astăzi, 10 aprilie a.c., Sistemul Entry/Exit (EES) a devenit operațional integral la nivelul întregii Uniuni Europene.

În România, implementarea acestuia a fost realizată etapizat, începând cu luna octombrie 2025, iar din 2 martie 2026 a devenit operațional la nivelul tuturor punctelor de trecere a frontierei externe.

Reamintim faptul că sistemul se aplică cetățenilor statelor din afara Uniunii Europene care efectuează șederi de scurtă durată, de până la 90 de zile într-un interval de 180 de zile. EES înregistrează electronic datele de intrare și ieșire, colectează date alfanumerice și biometrice – imagine facială și amprente digitale – și calculează automat durata șederii legale.

La prima trecere a frontierei sunt colectate datele biometrice necesare creării unui profil individual, urmând ca la călătoriile ulterioare verificarea să se realizeze doar în baza unui element biometric (amprentele sau imaginea facială), contribuind la reducerea timpilor de așteptare.

Sunt exceptați de la prelevarea amprentelor copiii sub 12 ani, persoanele pentru care acest proces nu este posibil, precum și titularii de permise de ședere sau vize de lungă durată emise de state membre ale Uniunii Europene.

În situația în care sunt îndeplinite condițiile legale de intrare, accesul este permis și înregistrat electronic, iar persoanele sunt informate cu privire la durata autorizată a șederii. În caz contrar, refuzul intrării este înregistrat în sistem și comunicat.

Datele colectate sunt stocate pentru perioade limitate, în conformitate cu legislația europeană privind protecția datelor, iar persoanele vizate beneficiază de drepturi privind accesul, rectificarea și ștergerea acestora.

Odată cu implementarea sistemului la nivel european, a fost eliminată ștampilarea manuală a documentelor de călătorie, fără a fi afectate drepturile de circulație existente.

Implementarea completă a Sistemului Entry/Exit contribuie la eficientizarea controalelor la frontieră, îmbunătățirea experienței călătorilor și consolidarea capacității de prevenire și combatere a criminalității transfrontaliere. Totodată, acest demers întărește rolul României în gestionarea frontierei externe a Uniunii Europene, în cooperare cu partenerii instituționali europeni și naționali.

sinteza.org

Lasă un răspuns