Procuratura municipiului Chișinău informează despre condamnarea unui tânăr în vârstă de 21 de ani pentru vătămarea intenționată gravă a integrității corporale.
Prin sentința instanței, inculpatul a fost condamnat la 5 ani de închisoare, cu executarea în penitenciar de tip semiînchis. Din pedeapsa aplicată, aproximativ 9 luni și 19 zile le va petrece în penitenciar, iar restul pedepsei, de peste 3 ani, se suspendă parțial pe o perioadă de probă de 3 ani, cu condiția respectării obligațiilor stabilite.
Potrivit materialelor cauzei penale, incidentul a avut loc pe 21 mai 2025, în incinta unui bloc universitar din municipiul Chișinău, între doi studenți originari din Israel, ambii fiind prieteni și colegi de facultate.
Cu o zi înainte de incident, între inculpat și victimă a izbucnit un conflict verbal în timpul orelor de curs, urmat de tensiuni și în afara acestora. A doua zi, pe fondul acestui conflict, inculpatul a încercat să evite altercația, însă la ieșirea din incinta universității, s-a întâlnit cu victima, care l-a agresat fizic, împingându-l cu umărul și apucându-l de gât cu cealaltă mână. Inculpatul a scos un cuțit pe care îl purta în buzunar și a lovit victima în abdomen.
Tânărul a suferit o plagă gravă care i-a lezat intestinul și arterele, necesitând o intervenție chirurgicală de urgență. Ulterior, a fost spitalizat, a primit îngrijirile medicale necesare și s-a recuperat complet.
Inculpatul și-a recunoscut vina, precizând că a acționat spontan, într-o situație pe care a perceput-o ca amenințătoare, fără intenția de a pune în pericol viața victimei.
După executarea pedepsei, inculpatul va fi expulzat de pe teritoriul Republicii Moldova.
Procurorii vor contesta sentința cu apel, solicitând o pedeapsă mai aspră.








