O scrisoare deschisă adresată Maia Sandu a fost făcută publică de un fost angajat al sistemului educațional, care reclamă presupuse nereguli grave în investigarea decesului Ludmilei Vartic. Autorul, Victor Ciutac, acuză instituțiile statului de „mușamalizare” și solicită intervenția directă a șefei statului.
În cele scrise, acesta invocă rolul constituțional al președintelui, stabilit prin articolul 77 din Constituția Republicii Moldova, care prevede garantarea suveranității, a drepturilor fundamentale și a funcționării corecte a instituțiilor statului. În acest context, semnatarul sugerează că inacțiunea autorităților ar ridica semne de întrebare privind respectarea acestor atribuții.
Autorul formulează acuzații grave privind modul în care ar fi fost gestionată scena decesului. Printre acestea se numără lipsa unei grupe operative la fața locului, presupusa manipulare a probelor și intervenția unor persoane neautorizate. De asemenea, sunt menționate neclarități legate de anumite elemente tehnice ale cazului, precum distanța de impact sau temperatura corpului, care, potrivit autorului, nu ar fi fost explicate oficial.
Scrisoarea mai face referire la o posibilă responsabilitate instituțională și politică, sugerând că anumite interese ar prevala în fața dreptului la viață, garantat inclusiv de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Totodată, este criticată lipsa accesului familiei victimei la documente considerate esențiale pentru clarificarea circumstanțelor decesului.
În contextul parcursului european al Republicii Moldova, autorul avertizează că astfel de cazuri ar putea afecta credibilitatea reformelor din justiție. El subliniază că transparența și respectarea procedurilor legale sunt esențiale pentru consolidarea statului de drept.
În final, Victor Ciutac solicită Președinției monitorizarea cazului prin intermediul instituțiilor competente, sesizarea organelor responsabile pentru verificarea acțiunilor poliției și procurorilor implicație, dar și garantarea accesului familiei la expertize independente.
Până la publicarea acestui material, instituțiile vizate nu au venit cu nicio reacție.








