Donald Trump retrage invitația Canadei din „Consiliul Păcii” după discursul lui Mark Carney la Davos

trump retrage invitatia canadei POLITIC

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat retragerea invitației adresate Canadei de a participa la „Consiliul Păcii”, inițiativă lansată recent de administrația americană. Decizia a fost comunicată printr-un mesaj publicat pe rețeaua de socializare Truth și formalizată printr-o scrisoare transmisă premierului canadian, Mark Carney.

Potrivit mesajului citat, Trump a precizat că invitația Canadei de a se alătura forului a fost anulată, descriind „Consiliul Păcii” drept „cel mai prestigios consiliu de lideri care a existat vreodată”. Retragerea survine la scurt timp după discursul susținut de Mark Carney în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos.

În intervenția sa, premierul Canadei a vorbit despre intensificarea rivalității dintre marile puteri și despre necesitatea ca statele de talie medie să acționeze coordonat pentru a-și proteja interesele. „Dacă nu suntem la masă, suntem în meniu”, a declarat Carney, avertizând că adaptarea pasivă nu garantează securitatea statelor mici și mijlocii. Deși nu l-a menționat direct pe Donald Trump, discursul a fost interpretat de analiști drept o critică indirectă la adresa politicii externe a actualei administrații americane.

Inițiativa „Board of Peace”, denumire care evită termenul clasic de „consiliu”, a fost prezentată de Casa Albă ca un organism cu rol decizional, nu doar consultativ. Statutul acestuia a fost semnat oficial la Davos, pe 22 ianuarie. Mai multe state, printre care și Regatul Unit, s-au arătat rezervate față de proiect, invocând lipsa de claritate privind rolul, componența și posibila participare a președintelui Rusiei, Vladimir Putin.

Sursa: ZIUA.md

sinteza.org

Lasă un răspuns