Parlamentul Republicii Moldova, prin Comisia pentru Integrare Europeană, și Biroul pentru Integrare Europeană organizează pe 25 noiembrie 2025 conferința „Parlamentul Republicii Moldova – Angajament deplin pentru Integrarea Europeană”, o platformă de dialog interinstituțional menită să consolideze rolul Legislativului în procesul de aderare la Uniunea Europeană.
Evenimentul are loc în contextul publicării Raportului de Extindere al Comisiei Europene din 4 noiembrie 2025, care confirmă progresele substanțiale realizate de Republica Moldova în ultimele 12 luni și relevă necesitatea accelerării alinierii legislative la standardele europene.
Conferința va reuni reprezentanți ai Parlamentului, Guvernului, Biroului Parlamentului European la Chişinău, Delegației UE, partenerilor de dezvoltare, autorităților locale, mediului academic, organizațiilor societății civile şi mass-mediei.
Marcel Spătari, Președintele Comisiei pentru Integrare Europeană:
„Aderarea la Uniunea Europeană presupune transformări profunde nu doar la nivel legislativ, dar și la nivel instituțional, economic și social, de aceea Parlamentul trebuie să asigure un proces legislativ predictibil și să promoveze consensul necesar pentru agenda de reforme. Misiunea Parlamentului este de a contribui la accelerarea transpunerii legislației europene și la implementarea mecanismelor și standardelor recomandate de Comisia Europeană în procesul de negociere. În calea noastră spre Uniunea Europeană trebuie să ne asigurăm că reformele sunt realizate pentru a îmbunătăți viața cetățenilor și a asigura bunăstarea și pacea viitoarelor generații.”
Scopul principal al acestui eveniment este de a îmbunătăți cooperarea și comunicarea dintre Parlament, Guvern și societatea civilă, având ca obiectiv final consolidarea transparenței și a participării publice în întregul proces de integrare europeană.
Totodată, evenimentul urmărește promovarea schimbului de experiență cu partenerii europeni și alte țări candidate, contribuind decisiv la edificarea unei culturi instituționale europene bazate pe parteneriat și responsabilitate comună.
Conferința se va desfășura în format fizic, cu transmisie live şi actualizări în timp real pe platformele digitale ale Parlamentului.
Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să contactați Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.








