Fosta contabilă-șef adjunct a subdiviziunii unei bănci comerciale din Fălești, trimisă în judecată pentru delapidări

banca acuzatilor ACTUAL

Procuratura Bălți, oficiul Fălești, anunță finalizarea urmăririi penale într-un caz de fraudă comis de o fostă contabilă-șef adjunct a unei bănci cu filiala în Fălești. Aceasta este acuzată de delapidarea averii străine în proporții deosebit de mari și de falsificarea documentelor oficiale.

Potrivit probatoriului, în perioada 2012–2015, inculpata, contabilă a băncii, prin falsificarea documentelor bancare, a sustras mijloace bănești din conturile clienților, inclusiv ale unor agenți economici.

În cadrul acțiunilor sale, făptuitoarea a prezentat clienților extrase de cont și ordine de plată cu informații false și a utilizat delegațiile semnate anterior pentru a retrage numerar fără consimțământul deponenților.

Metodele folosite erau bine planificate și repetate, astfel încât lipsurile de fonduri să nu fie observate timp de mai mulți ani.
Conform raportului auditului, s-a constatat că, în perioada 2012–2015, prejudiciul total cauzat părților vătămate se ridică la peste 1,5 milioane lei.

Acțiunile inculpatei au fost calificate conform art.191 alin. (5) și art.361 alin. (1) din Codul penal, primul episod infracțional fiind pasibil de pedeapsa cu până la 15 ani de închisoare, iar al doilea – cu până la 3 ani de închisoare.
Inculpata și-a recunoscut parțial vina.

Potrivit procurorilor, în 2019, aceasta a fost condamnată pentru fapte similare de delapidare, fiind sancționată cu un an de închisoare cu suspendare și interdicția de a ocupa funcții ce implică gestionarea banilor pe un termen de un an.

Până la pronunțarea unei hotărâri de condamnare definitive, inculpata beneficiază de prezumția de nevinovăție.

sinteza.org

Lasă un răspuns