Președintele OT Florești al Partidului ”Șor” a fost condamnat la 3 ani de pușcărie pentru complicitate la acceptarea finanțării din partea unui grup criminal organizat

990a848f8f3e33210195d64d3ffc574d 0 dosar pp sor 1 6915d4aa4aa6a POLITIC

Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat astăzi sentința de condamnare a președintelui Oficiului Teritorial Florești al fostului Partid Politic „Șor”, pentru complicitate la acceptarea cu bună știință a finanțării partidului politic din partea unui grup criminal organizat, transmite MOLDPRES.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, inculpatul și-a recunoscut integral vinovăția înainte de începerea cercetării judecătorești, iar cauza a fost examinată în procedură simplificată. Instanța i-a aplicat o pedeapsă de trei ani de închisoare, dintre care doi ani cu executare în penitenciar de tip semiînchis, iar un an cu suspendare, acesta fiind considerat perioadă de probațiune.

De asemenea, bărbatul a fost privat, pentru o perioadă de cinci ani, de dreptul de a fi membru de partid, de a ocupa funcții în organele centrale sau teritoriale ale formațiunilor politice, de a participa la activități cu caracter politic, de a deține funcții publice sau de a exercita activități în sfera publică.

Până la rămânerea definitivă a sentinței, inculpatul se află în arest preventiv, fiind luat sub strajă din sala de judecată. Instanța a dispus și confiscarea în folosul statului a sumei de peste 8 milioane de lei, reprezentând mijloace bănești utilizate la comiterea infracțiunii.

Conform probatoriului administrat de către Procuratura Anticorupție, în comun cu Centrul Național Anticorupție și Serviciul de Informație și Securitate, inculpatul, activând în calitate de președinte al Oficiului Teritorial Florești al fostului Partid Politic „Şor” (declarat neconstituțional la 19 iunie 2023 şi radiat din Registrul de stat al persoanelor juridice în data de 23 ianuarie 2024), știind că partidul era finanțat de un grup criminal organizat, condus de Ilan Șor, și împreună cu alți membri ai partidului, ar fi contribuit la acceptarea acestei finanțări ilegale, oferind informații și resurse pentru susținerea partidului.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile, procurorul urmând să decidă asupra necesității depunerii apelului.

sinteza.org

Lasă un răspuns