După ce Curtea de Conturi a semnalat nereguli grave în gestionarea fondurilor publice la Compania „Teleradio-Moldova”, Parlamentul urmează să cheme la audieri conducerea instituției și Consiliul de Supraveghere și Dezvoltare, transmite libertv.md.
Anunțul a fost făcut de Liliana Nicolaescu-Onofrei, președinta Comisiei parlamentare pentru mass-media, care a subliniat necesitatea respectării independenței editoriale, dar și a responsabilității financiare.
Președinta Comisiei pentru cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, Liliana Nicolaescu-Onofrei, a anunțat că în perioada următoare va fi organizată o ședință publică de audieri cu participarea conducerii Companiei Publice „Teleradio-Moldova” și a Consiliului de Supraveghere și Dezvoltare (CSD), după publicarea raportului Curții de Conturi privind activitatea financiară a instituției pentru anii 2023–2024.
„Imediat după transmiterea oficială a raportului către Parlament, vom organiza audieri publice pe platforma comisiei noastre, cu participarea managementului companiei și a Consiliului de supraveghere. Ne vom asigura că toate recomandările din raport vor fi îndeplinite”, a declarat deputata PAS, Liliana Nicolaescu-Onofrei.
Aceasta a amintit că, potrivit legii, Compania „Teleradio-Moldova” are misiunea de a asigura informarea exactă, imparțială și obiectivă a publicului, garantând independența editorială și autonomia instituțională, însă aceste libertăți trebuie dublate de transparență și corectitudine în administrarea resurselor publice.
Raportul Curții de Conturi, examinat la 7 noiembrie, a evidențiat depășiri bugetare de circa 21,5 milioane de lei, în special la capitolele salarii și contribuții sociale, peste limitele aprobate de Consiliul de Supraveghere și Dezvoltare.
Auditorii au mai constatat că directorul general, Vlad Țurcanu, beneficiază de clauze contractuale neconforme, prin care TRM s-a obligat să-i achite 364.000 de lei la finalul mandatului și până la 1,5 milioane de lei în caz de demitere anticipată — sume care, potrivit Curții de Conturi, depășesc limitele prevăzute de lege.
Totodată, peste 945.000 de lei din veniturile comerciale ale companiei au fost distribuiți drept stimulent salarial unui grup restrâns de angajați, preponderent din departamentele de publicitate și dezvoltare, fără documente justificative și fără criterii clare.
Curtea de Conturi a mai identificat probleme grave privind administrarea patrimoniului imobiliar, menționând că aproximativ 9.300 de metri pătrați de spații sunt neutilizați și aflați în stare de degradare, iar Arhiva de Aur și Tezaurul Sonor sunt păstrate în condiții improprii, cu risc de deteriorare ireversibilă.
„Libertate de exprimare, independență și autonomie, dar și responsabilitate majoră”, a conchis Liliana Nicolaescu-Onofrei.








