De la 140 de lei la 300! Prețul la macrou s-a dublat în supermarketurile din Moldova după reducerea cotelor de pescuit în UE

pretul la macrou ECONOMIC

Prețul la macrou a crescut brusc în rețelele de supermarketuri din Republica Moldova, ajungând de la aproximativ 140 de lei/kg la peste 300 de lei/kg, transmite alerta.md.

Scumpirea este legată de decizia Uniunii Europene de a reduce semnificativ cotele de pescuit pentru anumite specii de pește, inclusiv macrou, pentru sezonul 2025/2026.

Directorul companiei Ocean Fish, Vadim Budaca, a declarat pentru Logos Press că încă din vară traderii internaționali au anticipat această măsură și au reducerea achizițiilor, concomitent cu majorarea prețurilor pe piața angro. Comercianții din Moldova au menținut prețuri mai mici pe durata vânzării stocurilor existente, însă importul noilor loturi, achiziționate la prețuri mai mari, a determinat saltul semnificativ observat săptămâna trecută.

„Evoluția era previzibilă — cotele de pescuit au fost limitate, iar stocurile s-au epuizat. Urmează noi scumpiri odată cu intrarea în vigoare a restricțiilor europene”, a explicat Budaca.

Potrivit estimărilor din industrie, următoarea rundă de majorare a prețului la peștele oceanic ar putea avea loc în februarie 2026, pe măsură ce noile cote și condiții comerciale se vor reflecta pe piața globală.

La sfârșitul lunii octombrie, Consiliul Uniunii Europene a aprobat restricții suplimentare pentru pescuitul majorității speciilor comerciale, în baza recomandărilor Consiliului Internațional pentru Cercetarea Mării (ICES). Acesta a propus reducerea cotei de pescuit pentru macrou cu 70%, până la 174 000 de tone, invocând starea critică a resurselor naturale ale acestei specii.

Economiștii estimează că efectul deciziei se va resimți nu doar la macrou, ci și la alte tipuri de pește oceanic, ceea ce ar putea duce la o creștere generală a prețurilor la produsele de origine marină în Moldova în următoarele luni.

sinteza.org

Lasă un răspuns