Ion Ceban, critică dur actuala guvernare, acuzând-o că refuză să recunoască și să abordeze cele mai grave probleme cu care se confruntă Republica Moldova. Într-o declarație publică, liderul Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN) a enumerat trei crize majore care, potrivit lui, sunt „ignotate sau minimalizate” de autorități: declinul demografic, creșterea sărăciei și datoria publică în continuă expansiune, transmite alerta.md.
„Dacă se dorește cu adevărat ca lucrurile să fie schimbate în țara noastră, atunci trebuie să existe răspunsuri și acțiuni imediate la subiecte de maximă importanță”, a declarat Ceban.
Criza demografică – „o bombă socială”
Ceban a menționat că Republica Moldova este printre liderii europeni la capitolul depopulare. Doar în ultimii ani, potrivit datelor oficiale, populația cu reședință obișnuită s-ar fi redus cu aproximativ 240.000 de persoane, iar cifrele neoficiale ar fi și mai mari, ajungând la 300.000.
„Satele sunt pustii, forța de muncă dispare, iar presiunea asupra sistemului de protecție socială crește continuu. Dacă nu va fi stopată criza demografică, efectele pot fi devastatoare”, a avertizat edilul.
Sărăcia și inflația – „Guvernul se preface că nu vede”
O altă problemă majoră semnalată de Ceban este creșterea sărăciei, de la 25% la 31% în ultimii ani. El susține că inflația cumulată din ultimii patru ani a depășit 60%, iar indicele prețurilor de consum a crescut cu 159%.
„Se vorbește despre creșterea salariului minim, dar nu se spune nimic despre pensiile care nu au fost indexate conform legii. Guvernul are pârghii să intervină, dar preferă să dea vina pe Banca Națională sau pe ANRE”, a spus Ceban.
Datoria de stat – „Presiune uriașă pe buget”
Potrivit primarului, datoria publică aproape s-a dublat în ultimii patru ani, de la 69 miliarde de lei la circa 130 miliarde. El a avertizat că, în doi ani, aceasta ar putea ajunge „practic egală cu valoarea întregii proprietăți publice administrate de Guvern”.
„Această datorie tot mai mare limitează posibilitățile statului de a investi în protecție socială și infrastructură”, a subliniat Ceban.
În final, edilul a criticat lipsa de reacție și de transparență a autorităților, acuzându-le că „folosesc formule generale” atunci când abordează subiecte esențiale precum economia, justiția, agricultura sau drepturile omului.
„Guvernarea ori nu vede, ori nu vrea să vadă aceste probleme. Iar răspunsul la întrebarea de ce se întâmplă asta îl vom avea foarte curând”, a conchis Ion Ceban.








