Guvernul a modificat, pe 5 noiembrie, Regulamentul privind compensațiile la energie. Prin urmare, veniturile familiilor din țară care solicită compensații vor fi analizate pentru lunile aprilie – septembrie 2025, nu mai – octombrie, așa cum se întâmpla anterior.
Potrivit autorităților, modificarea va permite ca evaluarea veniturilor și stabilirea ajutorului să fie mai rapidă și mai precisă.
De asemenea, Guvernul a completat punctul referitor la compensațiile pentru încălzirea cu combustibili solizi. Astfel, gospodăriile care nu au primit ajutor în sezoanele 2022 – 2023, 2023 – 2024 sau 2024 – 2025, dar solicită sprijin pentru sezonul 2025 – 2026, vor trebui să depună cererea la asistentul social din localitate.
Totodată, a fost modificată perioada de referință pentru calculul venitului global în cazul indemnizației de maternitate: procentele de 25%, 50% și 75% vor fi aplicate pentru lunile iulie, august și septembrie, în loc de octombrie, septembrie și august.
După încheierea perioadei de înregistrare, 28 noiembrie, autoritățile vor reveni cu date actualizate și cu informații privind rectificările bugetare necesare pentru acordarea compensațiilor.
Începând cu 3 noiembrie, cetățenii se pot înregistra pe platforma compensatii.gov.md pentru a beneficia de sprijin financiar la căldură, în sezonul rece 2025 – 2026. Măsura face parte din programul guvernamental „Ajutor la contor” destinat familiilor vulnerabile, lansat în 2022.








