Site icon sinteza.org

Poliția de Frontieră consolidează parteneriatul cu Federația Moldovenească de Fotbal

politia de frontiera

La data de 29 octombrie 2025, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Federația Moldovenească de Fotbal au semnat un Acord de colaborare în cadrul unei ceremonii oficiale desfășurate pe terenul de fotbal al FMF din parcul „La Izvor”.

Documentul a fost semnat de șeful Poliției de Frontieră, Ruslan Galușca, și secretarul general al FMF, Serghei Butelschi, în prezența vicepreședintelui Federației Moldovenești de Fotbal, a altor reprezentanți din ambele instituții, precum și a reprezentanților mediului sportiv care au sprijinit această inițiativă comună.

Acordul de colaborare întrunește mai multe direcții strategice precum consolidarea cooperării interinstituționale între autoritatea de frontieră și mediul sportiv din Republica Moldova, promovarea modului sănătos de viață în rândul angajaților Poliției de Frontieră, cultivarea valorilor fundamentale precum disciplina, respectul, spiritul de echipă și fair-play-ul, dezvoltarea unui dialog constructiv și durabil între cele două instituții.

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră își reafirmă angajamentul de a dezvolta în continuare proiecte și inițiative care contribuie la îmbunătățirea sănătății, performanței profesionale și coeziunii echipei sale, precum și la consolidarea legăturii cu comunitatea.

Federația Moldovenească de Fotbal rămâne un partener de încredere în susținerea activităților Poliției de Frontieră, contribuind la dezvoltarea capacităților fizice și morale ale personalului instituției.

Exit mobile version