Doi suspecți arestați în cazul jafului de 88 de milioane de euro de la Luvru.
Doi bărbați suspectați că au participat la impresionantul furt de bijuterii de la Muzeul Luvru, comis pe 19 octombrie la Paris, au fost arestați sâmbătă seara și plasați în arest preventiv, au declarat duminică două surse apropiate anchetei, confirmând informații apărute în presa franceză, transmite AFP.
Potrivit publicațiilor Le Parisien și Paris Match, unul dintre suspecți a fost prins pe Aeroportul Charles-de-Gaulle, în timp ce se pregătea să se îmbarce într-un avion cu destinație externă. Al doilea a fost reținut la scurt timp, în regiunea pariziană.
Cei doi sunt acuzați de furt organizat și conspirație criminală. Ancheta vizează un grup de patru persoane care ar fi pus la cale jaful în care au dispărut opt bijuterii din colecția coroanei franceze, evaluate la aproximativ 88 de milioane de euro.
Potrivit anchetatorilor, atacul s-a derulat în jurul orei 9:30, în dimineața de 19 octombrie. Hoții au folosit un motostivuitor pentru a amplasa o nacelă la baza muzeului, în centrul Parisului, iar doi dintre ei s-au urcat în galeria unde erau expuse bijuteriile. După ce au spart o fereastră și vitrinele, au fugit pe două scutere de mare putere. Întreaga operațiune a durat mai puțin de opt minute.
Investigația este coordonată de Brigada de Luptă împotriva Criminalității (BRB) și de Oficiul Central pentru Combaterea Traficului de Bunuri Culturale (OCBC), care au mobilizat aproximativ o sută de anchetatori pentru a da de urma celorlalți membri ai comandoului și a recupera bijuteriile dispărute.








