Site icon sinteza.org

Doi președinți ai organizațiilor teritoriale ale fostului Partid „Șor”, condamnați la câte 5 ani de închisoare

img 6402 1536x864 c default

La data de 1 octombrie, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat sentința de condamnare în privința președinților Oficiilor Teritoriale Soroca și Cimișlia ale fostului Partid Politic „Șor”, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la acceptarea cu bună știință a finanțării partidului politic de către un grup criminal organizat.

Instanța le-a aplicat ambilor o pedeapsă cu închisoarepe un termen de 5 ani, cu executare în penitenciar de tip semiînchis și i-a privat de dreptul de a exercita activități ce țin de organizarea contabilă și financiară în cadrul partidelor politice, precum și de a fi membri ai partidelor politice, pentru o perioadă de 4 ani.

De asemenea, a fost dispusă confiscarea de la președintele organizației teritoriale Soroca a fostului Partid Politic „Șor” suma de aproximativ 9,7 milioane de lei, iar de la președintele  organizației teritoriale Cimișlia aproximativ 3 milioane de lei. Totodată, din motiv că nu s-au prezentat la pronunțarea sentinței, le-a fost înlocuită măsura preventivă obligarea de a nu părăsi țara cu arestul preventiv, fiind anunțați în căutare.

Instanța a menținut sechestrul aplicat pe bunurile inculpaților la faza de urmărire penală.

Potrivit probatoriului administrat de Procuratura Anticorupție, în colaborare cu Centrul Național Anticorupție și Serviciul de Informații și Securitate, inculpații, în calitate de președinți ai Oficiilor Teritoriale Soroca și Cimișlia ale fostului Partid Politic „Șor” (declarat neconstituțional prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 10 din 19.06.2023 și radiat din Registrul de stat al persoanelor juridice la data de 23.01.2024), ar fi acceptat cu bună știință, în perioada iulie – octombrie 2022, finanțarea partidului politic din partea unui grup criminal organizat, în suma totală de aproximativ 12,7 milioane de lei. Aceste mijloace financiare ar fi fost utilizate pentru achitarea protestelor organizate de partid și pentru plata salariilor necontabilizate (în plic) membrilor oficiilor teritoriale.

Inculpații au negat acuzațiile pe tot parcursul procesului.

Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile.

Exit mobile version