Blocul Patriotic cere investigații după alegerile din 28 septembrie: ”Voința poporului a fost sfidată. Alegerile nu pot fi considerate libere și corecte”

65b58f44a3b34246ac46e2cfdef21d36 POLITIC

La 28 septembrie 2025, în Republica Moldova au avut loc alegeri parlamentare pe care reprezentanții Blocului Electoral Patriotic le califică drept viciate, acuzând „ingerința funcționarilor, utilizarea abuzivă a resurselor administrative și multiple încălcări grave ale legislației”.

Într-un comunicat transmis după scrutin, Blocul a anunțat că a depus în total circa 45 de contestații, dintre care 10 doar în ziua votului. Acestea au vizat, potrivit formațiunii, apelurile la vot lansate de înalți demnitari ai statului, transportarea organizată a alegătorilor în străinătate, dar și obstrucționarea dreptului la vot al cetățenilor din stânga Nistrului.

Blocul Electoral Patriotic susține că președinta Maia Sandu, premierul Dorin Recean și președintele Parlamentului Igor Grosu au făcut în ziua scrutinului apeluri deschise la vot în favoarea PAS, utilizând „simboluri de stat și resurse publice”.

„Aceasta nu este agitație, ci presiune a puterii asupra poporului”, se arată în declarație.

De asemenea, formațiunea invocă transportarea organizată a alegătorilor în Austria și România, alerte false cu minare și lipsa buletinelor de vot în unele secții destinate cetățenilor din regiunea transnistreană, afișe și materiale electorale ale PAS lăsate în locuri publice și vizibile inclusiv în ziua votului, declararea ca nevalabile a circa 30.000 de buletine de vot (aproximativ 2% din total), „în avantajul guvernării”, dar și excluderea formațiunilor „Inima Moldovei” și „Moldova Mare”, care ar fi privat zeci de mii de cetățeni de dreptul de a alege.

În declarația sa, Blocul Electoral Patriotic afirmă că aceste alegeri „au constituit o demonstrație de arbitrar politic și de subordonare a CEC”. Formațiunea așteaptă concluziile misiunilor internaționale de observare, exprimându-și convingerea că „încălcările masive nu vor fi ignorate”.

„Vom continua lupta prin toate metodele legale, alături de cetățeni, pentru a apăra adevărul și dreptatea. Nu vom permite ca viitorul Republicii Moldova să fie furat”, se arată în mesajul Blocului.

sinteza.org

Lasă un răspuns