VIDEO// Maria Olari a fost stropită cu verde de briliant, în timp ce pleca la o ședință: ”Asta se întâmplă în Republica Moldova”

captura de ecran 2025 09 25 112610 ACTUAL

O nouă agresiune a avut loc în această dimineață în Republica Moldova, vizând-o pe activista pro-PAS, Maria Olari. Potrivit relatărilor sale, aceasta a fost stropită cu verde de briliant de către o persoană mascată și purtând ochelari, care a așteptat-o în fața casei.

„Iată așa am fost rochit de cu zilioncă dimineață. Am chemat poliția, care a venit la fața locului. Iată sticla din care am fost stropită”, a declarat Olari într-o transmisiune live.

Incidentul s-a produs în jurul orei 9:20.

„A venit copilul înapoi, s-a apropiat de el și l-a întrebat ce caută. La scurt timp, individul m-a atacat. Ambulanța a venit, pentru că am ochii foarte iritați”, a adăugat Olari.

Victima a menționat că există mai multe camere de supraveghere în zonă și speră că autorul va fi identificat rapid.

„Asta se întâmplă în Republica Moldova, pentru că nu s-a făcut dreptate niciodată. Să vedem ce vor face și de data aceasta”, a subliniat ea.

Poliția a confirmat că a fost sesizată și a demarat o anchetă pentru identificarea și tragerea la răspundere a persoanei implicate.

sinteza.org

Lasă un răspuns