Irina Vlah reacționează dur după decizia Curții de Apel privind limitarea activității Partidului „Inima Moldovei”: ”Este o decizie vădit motivată politic”

irina vlah 1 POLITIC

Curtea de Apel Centru a decis, la solicitarea Ministerului Justiției, să limiteze activitatea Partidului Republican „Inima Moldovei”. Hotărârea a fost pronunțată cu puțin timp în urmă, însă deocamdată nu este clar ce impact va avea asupra statutului formațiunii în cadrul Blocului Electoral Patriotic.

Într-o reacție publicată pe rețelele de socializare, lidera formațiunii, Irina Vlah, a calificat decizia drept una „vădit motivată politic”. Potrivit acesteia, măsura ar face parte dintr-un „scenariu amplu pus la cale de guvernare cu scopul de a reduce la tăcere” partidul pe care îl conduce.

„În ultimele patru săptămâni, nu a fost nici o zi în care Partidului Republican ”Inima Moldovei” să nu i se aplice lovituri urâte, murdare și toate inspirate politic. Dar, dacă guvernarea crede că astfel ne-a redus la tăcere, se înșeală amarnic. Lupta continuă, iar adevărul până la urmă va ieși la suprafață”, a scris Irina Vlah.

Totodată, ea a acuzat guvernarea și Partidul Acțiune și Solidaritate de organizarea unor acțiuni „murdare” împotriva formațiunii sale și a avertizat că „cei care au executat ordinele criminale vor răspunde, așa cum prevede legea”.

sinteza.org

Lasă un răspuns