Site icon sinteza.org

Poliția de Frontieră a găzduit vizita expertului luxemburghez Yves Dostert în cadrul programului CEPOL ICU

whatsapp image 2025 09 12 at 09.26.32

În săptămâna curentă, Poliția de Frontieră a găzduit vizita expertului Poliției Marelui Ducat de Luxemburg, Yves Dostert, șef al Unității de Informații privind Pasagerii, organizată în cadrul Programului de mentorat al Agenției Uniunii Europene pentru Formare în Domeniul Aplicării Legii (CEPOL ICU).

Pe parcursul vizitei, au fost desfășurate multiple activități axate pe schimbul de experiență și consolidarea colaborării bilaterale în domeniul utilizării datelor PNR. 

În cadrul întrevederilor oficiale, a avut loc o ședință cu Secretara de stat a Ministerului Afacerilor Interne, Diana Salcuțan și șeful Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Ruslan Galușca, având drept scop consolidarea cooperării instituționale și identificarea de noi direcții de colaborare. De asemenea, au fost organizate sesiuni de lucru la Unitatea de Informații privind Pasagerii (UIP), în cadrul cărora s-au prezentat instrumentele de analiză a datelor, studii de caz, procedurile de reacție la alertă și bunele practici privind coordonarea cu transportatorii.

Programul a inclus o vizită de documentare la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” Chișinău, cu prezentarea mecanismelor de control și gestionare a fluxului de pasageri la punctul de trecere a frontierei aeriene, precum și discuții aplicate cu angajații responsabili de analiza datelor PNR și de utilizarea aplicațiilor IT în procesul operațional.

Vizita s-a încheiat cu o ședință de totalizare la UIP, în cadrul căreia au fost evaluate rezultatele activităților, impactul utilizării datelor PNR în prevenirea amenințărilor la adresa securității și au fost trasate direcțiile viitoare de cooperare.

Poliția de Frontieră își reconfirmă angajamentul de a dezvolta parteneriate internaționale și de a implementa bunele practici pentru consolidarea securității frontierelor și protecția cetățenilor.

Exit mobile version