A 19-a moarte misterioasă a unui top-manager rus. Directorul K-Potash Service, găsit decapitat lângă Kalinigrad

three hand prints on white wall EXTERN

Directorul general al unei firme rusești de îngrășăminte a fost găsit decapitat lângă Kaliningrad.

Anchetatorii din regiunea Kaliningrad, Rusia, au descoperit luni trupul decapitat al directorului general al unei companii locale de îngrășăminte, scrie The Moscow Times.

Directorul general, Alexei Sinitsyn, ar fi murit prin sinucidere, potrivit unei surse din rândul forțelor de ordine, citată de ziarul de afaceri Vedomosti.

Anchetatorii au declarat pentru agențiile de presă de stat că trupul lui Sinitsyn a fost găsit cu un cablu de tractare atașat, sub un pod din apropierea orașului Kaliningrad. Ei au precizat că stabilesc circumstanțele morții sale. Totuși, decesul acestuia lasă o mulțime semne de întrebare, Rusia fiind deja cunoscută pentru o serie de morți suspecte, în mare parte oameni influenți, tragedii prezentate mai mereu de presa rusă și de către autorități drept sinucideri.

Aceasta este, cel puțin, a 19-a moarte în rândul top-managerilor din Rusia în condiții suspecte, în ultimii trei ani și jumătate. 

Proiectul ambițios al lui Alexei Sinitsyn

Sinitsyn, în vârstă de 43 de ani, era directorul general al companiei K-Potash Service, care dezvoltă zăcământul de potasiu-magneziu Nivensky-1 din Kaliningrad încă din 2014. Proiectul ambițios trebuia lansat inițial în 2021, dar a fost amânat până în 2032.

Fostul guvernator al regiunii Kaliningrad, Anton Alikhanov, în prezent ministru al Industriei și Comerțului în Rusia, descria odinioară proiectul Nivensky-1 drept unul care ar putea transforma regiunea într-un lider mondial în domeniul îngrășămintelor fără clor.

Potrivit documentelor corporative citate de publicația de investigații Agentstvo, compania olandeză înregistrată Vyrex B.V. deține integral K-Potash Service. Autoritățile din Rusia nu au comentat încă public moartea lui Sinitsyn.

sinteza.org

Lasă un răspuns