O nouă plecare din partidul lui Chicu. Alexandru Pleșca demisionează din funcția de președinte al Organizației Teritoriale Sîngerei

94acb8a2 e7a8 4d84 adbf 98563ea81abb POLITIC

Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM) continuă să piardă lideri locali. Alexandru Pleșca, președintele Organizației Teritoriale Sîngerei, a anunțat public că renunță la calitatea de membru și la funcția de conducere pe care o deținea în partid.

Într-o declarație pe pagina sa de Facebook, Pleșca a precizat că decizia a fost una asumată personal, fără influențe externe, fiind determinată de motive proprii care nu mai permit implicarea sa în activitatea politică a formațiunii. El a subliniat că nu intenționează să influențeze opinia foștilor colegi din PDCM sau din Blocul Politic „Alternativa” și că dorește păstrarea relațiilor constructive și a unei comunicări deschise, pe subiecte ce nu țin de interese politice.

”Prin prezenta, în calitate de Președinte al Organizației Teritoriale Sîngerei a Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, declar public că renunț la statutul de membru și președinte al Organizației Teritoriale Sîngerei al PDCM. Decizia de renunțare la acest statut a fost asumată personal, fiind urmat colegii din echipa locală fără a fi influențați decât de propria convingere și a motivelor personale care nu pot permite desfășurarea ulterioară a activităților politice în cadrul Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei. Menționăm că nu întreprindem acțiuni ce pot influența opinia foștilor colegi atât din cadrul PDCM cât și din Blocul Politic „Alternativa” și nu dorim obstrucționarea vectorului acestora, ci dimpotrivă optăm pentru păstrarea bunelor relații formate pe parcursul activității comune cu menținerea comunicării deschise pe subiecte ce nu reprezintă interes politic”, a notat acesta.

Pleșca a mulțumit echipei PDCM și conducerii partidului pentru experiența acumulată pe parcursul colaborării, apreciind rezultatele obținute în activitatea comună. Totodată, a solicitat oficial retragerea calității de membru din structurile de conducere ale partidului și actualizarea datelor în registrele oficiale.

Această plecare survine la scurt timp după ce liderul PDCM, Ion Chicu, a confirmat că președinții organizațiilor teritoriale din Orhei și Rezina au părăsit formațiunea, invocând nemulțumiri legate de modul de întocmire a listelor de candidați ai Blocului Alternativa.

sinteza.org

Lasă un răspuns