Astăzi, în raionul Soroca, a avut loc o nouă întâlnire comună a liderilor Blocului Electoral Patriotic (BEP) cu membrii organizațiilor teritoriale ale celor trei formațiuni politice, transmite alerta.md.
Evenimentul s-a desfășurat, în mod simbolic, în apropierea zidurilor legendarei Cetăți Soroca, edificată de voievodul și patriotul Moldovei, Ștefan cel Mare, la sfârșitul secolului al XV-lea, pentru apărarea țării.
Discuțiile cu echipele politice din Soroca au fost purtate de președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Igor Dodon, președintele Partidului „Inima Moldovei”, Irina Vlah, și președintele Partidului „Viitorul Moldovei”, Vasile Tarlev. Din partea PSRM au mai participat membrul Comitetului Executiv Politic și deputat în Parlament, Ala Pilipețcaia, precum și deputatul Bogdan Țîrdea.
Participanții la întrevedere au subliniat că acțiunile regimului PAS depășesc orice limită a binelui și a rațiunii: distrug economia, închid școli și universități, majorează tarifele și prețurile, își bat joc de pensionari, cresc cheltuielile militare – în timp ce reprezentanții PAS, așa cum au promis, trăiesc foarte bine.
În acest context, principala misiune a Blocului Electoral Patriotic este de a-și uni forțele și de a face tot posibilul pentru ca partidul PAS să nu mai ajungă niciodată la putere. „PAS nu trebuie să aibă nicio șansă să fure viitorul acestei țări”, a declarat liderul PSRM, Igor Dodon.