Site icon sinteza.org

Condamnat la închisoare pentru șofat în stare de ebrietate și încercarea de a corupe angajații poliției

sofat in stare de ebrietate

A drunken man driving a car with a bottle of alcohol in his hand. Close-up of a bottle of Alcohol in the driver hand at the wheel of car. Alcohol driving concept.

Procuratura Bălți, oficiul Fălești anunță despre condamnarea unui bărbat în vârstă de 35 de ani pentru comiterea infracțiunii de conducere a mijlocului de transport în stare de ebrietate și corupere activă, transmite alerta.md.

Astfel, potrivit sentinței recent pronunțate de Judecătoria Bălți, sediul Fălești, inculpatului i-a fost stabilită pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 1 an și 3 luni, cu amendă în mărime de 200 000 de lei cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

Potrivit învinuirii înaintate de către procurorii de la Fălești, inculpatul, la data 19 martie 2025, la miez de noapte, aflându-se la volanul automobilul de model „Ford Transit”, în stare de ebrietate avansată, a condus mijlocul de transport pe o stradă din orașul Fălești. După a fost oprit de poliție și testat cu aparatul „Drager”, bărbatul a încercat să mituiască polițiștii cu 10 000 de lei,(pentru ca aceștia să renunțe la documentarea lui și astfel să poată scăpa de răspundere penală), bani pe care oamenii legii nu i-au acceptat.

Inculpatul și-a recunoscut vinovăția în comiterea infracțiunilor imputate, cauza fiind examinată în procedură simplificată.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Nord.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Exit mobile version