Casa Națională de Asigurări Sociale informează că, începând cu luna iulie 2025, de ajutorul unic în valoare de 5000 de lei beneficiază suplimentar și persoanele cu dizabilitate severă care nu primesc pensie de dizabilitate, dar beneficiază de alte tipuri de pensii.
Sprijinul financiar se acordă doar persoanelor care nu se află în întreținerea deplină a statului. Plățile vor fi efectuate proactiv, fără necesitatea depunerii unei cereri.
În situațiile în care datele privind încadrarea în grad sever de dizabilitate nu sunt înregistrate în sistemul informațional „Protecția socială”, dar persoana a fost expertizată până la 01.05.2025, aceasta poate beneficia de ajutor prin depunerea unei solicitări scrise până la 15.12.2025, la casele teritoriale de asigurări sociale. Cererea se depune în formă liberă, împreună cu: actul de identitate, certificatul de dizabilitate severă, iar în caz de reprezentare – documentele justificative privind tutela, curatela sau procura.
Plățile vor începe din 04.07.2025, prin modalitatea de plată disponibilă beneficiarului în cadrul serviciului MPay. Dacă beneficiarul nu are cont asociat, plata se efectuează prin orice oficiu poștal, indiferent de domiciliu.
Ajutorul poate fi ridicat până la 26.12.2025, dată după care dreptul la plată expiră. Pentru beneficiarii care depun cerere, sumele vor fi distribuite săptămânal, până la data de 22 a fiecărei luni.









Soțul meu tot e cu grad de dezabilitate din copilărie dar nu a intrat în liste nu înțelegem cum dați ajutorul acesta data trecută o primit acei cu dizabilități severe acum iaraș din nou tot la acei cu grad sever el tot e din copilărie și are nevoie căci are probleme de sănătate făceți o comisie oarecare și dați la toți invalizii nu care o primit din nou să primeasca ozi buna