Andrei Spînu despre excluderea Olesei Stamate din PAS: ”Șmecherii din justiție au sabotat reformele, iar acum se culeg rezultatele”

Andrei Spînu ministru viceministru POLITIC

Andrei Spînu, fostul vicepremier al Republicii Moldova, a reacționat la decizia PAS de a o elimina pe Olesea Stamate din formațiune, susținând că această mișcare nu este o surpriză. Spînu a subliniat că expresia „ceea ce era de demonstrat” se referă, de fapt, la acțiunile din cadrul instituțiilor de drept, care, încă din primele zile de guvernare, au blocat și sabotat procesele de reformă.

„Trebuie să recunoaștem, ei au fost extrem de abili și au reușit nu doar să se mențină mult timp în funcții, ci unii chiar au fost promovați. Acum se culeg rezultatele. Vedem cu toții unde s-a ajuns”, a scris Andrei Spînu.

Fostul oficial a adus acuzații grave, explicând că acești oameni din instituțiile de drept l-ar fi șantajat și că ar fi lansat zvonuri false despre el.

„Acești oameni m-au șantajat, au trimis mascați la poarta mea, au scos în public tot felul de dosare legate de activitatea mea fără vreo probă”, a adăugat Spînu.

De asemenea, Spînu a subliniat că de la începutul guvernării a avut o poziție fermă în privința necesității de a elimina „șmecherii” din sistemul judiciar.

„Am spus de la începutul guvernării: șmecherii trebuie scoși din instituțiile de drept ale statului și din procesele de reformă a justiției”, a încheiat Spînu, avertizând că, în prezent, reforma justiției va fi mult mai dificil de realizat.

Amintim că Olesea Stamate a fost exclusă din PAS în data de 4 aprilie 2025, în urma unei decizii luate de Biroul Permanent al formațiunii. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului, Igor Grosu, într-o postare pe rețelele de socializare.

Potrivit lui Grosu, excluderea vine ca urmare a modificării unei legi „prin abuz de încredere”, modificare care ar fi avut consecințe grave asupra sistemului legislativ. Acesta a solicitat ca Stamate să își depună mandatul de deputat, susținând că acesta a fost folosit „pentru a crea un proces viciat.”

În același timp, liderul PAS a anunțat că Parlamentul urmează să voteze o lege de interpretare menită să prevină abuzurile legislative. Proiectul de lege propus prevede excluderea posibilității de comutare concomitentă a pedepselor, astfel încât deținuții condamnați la detenție pe viață să nu poată beneficia atât de amnistie, cât și de eliberare condiționată în același timp.

Igor Grosu a subliniat că analiza privind acest caz este una preliminară și că o investigație mai amplă ar putea aduce noi concluzii. De asemenea, acesta a solicitat instituțiilor de drept să investigheze toate persoanele implicate.

Andrei Spînu despre excluderea Olesei Stamate din PAS: ”Șmecherii din justiție au sabotat reformele, iar acum se culeg rezultatele”
sinteza.org

Lasă un răspuns