Parlamentul găzduiește, al doilea an consecutiv, inițiativa pentru tineri „Model European Union Moldova”. 100 de elevi și studenți din 20 de raioane ale țării participă, în perioada 28 – 30 martie curent, la un exercițiu educațional de simulare a procesului legislativ din Parlamentul European.
Pe parcursul a trei zile, tinerii se vor organiza în grupuri politice, vor formula amendamente și vor vota legi europene. Participanții vor beneficia de ateliere interactive, la care vor aborda două subiecte importante. Discuțiile se vor axa pe procesul de aderare a Republicii Moldova la UE și procedura non-legislativă a Parlamentului European de aprobare a tratatului de aderare. Al doilea subiect pus în discuție vizează prevenirea și combaterea dezinformării online.
Prezentă la deschiderea evenimentului, vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, a apreciat voința tinerilor de a fi parte a proiectului educațional„Model European Union Moldova”, felicitându-i pentru insistența și abnegația de a se implica în procesele decizionale. „Mă bucur că sunteți în plenul Parlamentului și pot spune că văd viitorul în față.
Trăim timpuri istorice și am toată încrederea că Republica Moldova este pe mâini bune, pentru că voi sunteți generația Uniunii Europene, sunteți speranța noastră, sunteți cei pe care noi mizăm în parcursul nostru european. Am toată încrederea că UE, care este un proiect de pace, securitate, bunăstare, prietenie, democrație și valori umane, va fi acel proiect de care vom beneficia cu toți”, a spus vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman.
La rândul său, ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Jānis Mažeiks, a afirmat că pentru UE tinerii au fost întotdeauna o prioritate, iar exercițiul respectiv îi va conecta la comunitatea UE și îi va ajuta pe tineri să înțeleagă procesele complexe de luare a deciziilor în UE și cum influențează acestea viețile oamenilor. „Republica Moldova și-a propus să fie membră a Uniunii Europene până în anul 2030. Peste 5 ani mulți dintre voi veți ajunge să conduceți țara, veți fi cei care veți face marea schimbare. Mi-ar plăcea să mă întâlnesc cu voi peste ani în calitate de colegi în instituțiile europene. Luptați pentru ideile în care credeți, negociați cu convingere și găsiți calea de mijloc”, a menționat Jānis Mažeiks.
Mesaje de susținere au transmis tinerilor și ambasadoarea Germaniei în Republica Moldova, Margaret Maria Uebber, dar și europarlamentarul Siegfried Mureșan.
În prima zi a evenimentului, tinerii au discutat cu deputatul Eugeniu Sinchevici despre experiența sa parlamentară, dar și despre contribuția tinerilor în promovarea UE. Deputatul, de asemenea, s-a referit la importanța combaterii dezinformării și la modul în care autoritățile din Moldova și UE se implică în acest proces, afirmând că UE este un partener de încredere.
„Model EU Moldova” este un exercițiu interactiv ce simulează procesul decizional al instituțiilor UE. Prima ediție a avut loc anul trecut, în luna aprilie, și a reunit 80 de tineri din diverse localități din Moldova. „Model EU Moldova” este organizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene și al Ministerului Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare, în cadrul proiectului „EU4Youth: Implicarea și Abilitarea Tinerilor”, implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei, în colaborare cu Tinerii Ambasadori Europeni, Consiliul Național al Tineretului din Moldova și Centrul de Informare al UE la Chișinău – Europe Café.