În presă au apărut mai multe imagini video cu momentul în care fostul sportiv, Ion Șoltoianu, este atacat cu pistolul de un necunoscut, transmite alerta.md.
Din imaginile video, publicate de Canal 5, se observă cum infractorul se apropie de fostul sportiv și trage de mai multe ori în direcția acestuia. Șoltoianu încearcă să se protejeze cu o geantă sportivă.
Între timp IGP anunță că, puțin dupǎ miezul nopții, polițiștii de la Botanica au fost sesizați, prin apel la 112, de un bǎrbat, care a comunicat că o persoană necunoscută de gen masculin a efectuat o împușcătură în direcția sa, după care a fugit. Incidentul s-a produs în fața locuinței solicitantului. Bǎrbatul nu a fost rǎnit.
”A fost creat un grup de investigații, care, la moment, examineazǎ mai multe versiuni”, transmite Poliția.








