La pista intrare în țară a postului vamal Costești, pentru efectuarea controlului de specialitate s-a prezentat un microbuz de model ,,Volkswagen Crafter”, care transporta pasageri și transmisiuni neînsoțite din Germania.
În urma efectuării controlului fizic detaliat al mijlocului de transport, funcționarii vamali au depistat un lot comercial de produse cosmetice în asortiment (336 unit.), nedeclarat autorității vamale.
Documentat pe caz este șoferul, un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani.
Mărfurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar persoana riscă să fie sancționată contravențional.