CSM a venit cu o reacție după declarațiile unor oficiali cu privire la tergiversarea unor dosare

consiliul superior POLITIC

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat că a luat act de recentele declarații publice ale unor oficiali de rang înalt cu privire la activitatea sistemului judecătoresc și își exprimă disponibilitatea de a examina fiecare sesizare cu privire la eventuale abateri, comunică MOLDPRES.

Într-un comunicat, membrii CSM anunță că își reafirmă angajamentul față de independența și eficiența actului de justiție.

„CSM a luat act de recentele declarații publice ale unor oficiali de rang înalt cu privire la activitatea sistemului judecătoresc, în contextul proceselor electorale în curs și a dosarelor de interes public sporit. În ceea ce privește orice suspiciuni legate de tergiversări, CSM își exprimă disponibilitatea de a examina fiecare sesizare cu privire la eventuale abateri, în limitele competențelor sale legale. Totodată, CSM reamintește că legislația în vigoare prevede condițiile în care se înaintează sesizările pe cazuri concrete și procedura de examinare a acestora”, se spune în comunicat.

Conform sursei citate, CSM face apel la respectarea independenței justiției, reamintind că, în orice stat de drept, autoritățile trebuie să evite comentarii publice care ar putea pune presiune pe magistrați sau ar putea compromite imaginea întregului sistem judiciar.

„În calitatea sa de garant al independenței judecătorești, CSM va continua să vegheze ca fiecare judecător să-și exercite funcțiile în strictă conformitate cu normele legale și standardele de integritate, contribuind astfel la menținerea încrederii cetățenilor în actul de justiție”, se mai arată în comunicat.

Ieri, în cadrul unei conferințe de presă, Procurorul General, Ion Muntean, a anunțat că mai multe cauze inițiate pe numele membrilor fostului Partid Șor nu au încă finalitate.

sinteza.org

Lasă un răspuns