Serviciul Vamal continuă seria de instruiri pentru consolidarea comunicării instituționale

seria de instruiri ACTUAL

Serviciul Vamal al Republicii Moldova, cu sprijinul Programului pentru Reforme Instituționale și Structurale în Moldova (MISRA) al USAID, continuă seria de instruiri axate pe dezvoltarea competențelor de comunicare. Recent, în cadrul celei de-a doua sesiuni, organizată la Centrul de Instruire al Serviciului Vamal, au participat aproximativ 40 de funcționari cu funcții de conducere.

Sesiunile sunt susținute de două experte în comunicare contractate de USAID, iar temele abordate au inclus: cultura instituțională și comunicarea internă, definirea culturii organizaționale, impactul acesteia asupra comunicării, structura și dinamica echipelor, colaborarea, precum și importanța feedback-ului eficient în creșterea performanței. De asemenea, au fost discutate strategii și instrumente pentru îmbunătățirea comunicării în cadrul organizației, precum și metode de motivare și evaluare.

Aceste instruiri se desfășoară în cadrul unui proiect dedicat elaborării Politicii de comunicare de criză, parte integrantă a Strategiei de comunicare a Serviciului Vamal, cu scopul de a consolida capacitatea instituției de a comunica eficient în situații de criză și de a îmbunătăți relațiile cu publicul și mass-media.

Programul include patru sesiuni pentru funcționarii din prima linie și două sesiuni suplimentare pentru personalul de conducere. Prin aceste activități, Serviciul Vamal își reafirmă angajamentul de a dezvolta continuu competențele angajaților săi și de a oferi un serviciu orientat către cetățeni și nevoile acestora.

sinteza.org

Lasă un răspuns