Circa 250 de edificii din municipiul Chișinău au fost conectate la agentul termic

calorifer incalzire frig iarna energie termica ACTUAL

Circa 250 de edificii din municipiul Chișinău au fost conectate la căldură în ultima săptămâna. Decizia de livrare a agentului termic a fost luată în contextul răcirii vremii, informează MOLDPRES.

Potrivit Termoelectrica, printre consumatorii care primesc deja căldură se numără 118 grădinițe, nouă școli, 11 instituții medicale, 26 de blocuri locative, 16 case particulare și 69 de agenți economici.

Procedura de conectare la agentul termic este foarte simplă și durează maximum câteva ore. Astfel, în cazul consumatorilor care doresc să beneficieze de energie termică pentru încălzirea imobilelor, este necesar ca administratorul blocului să prezinte la Termoelectrica o solicitare de conectare a agentului termic și fișa tehnică de pregătire a instalațiilor de utilizare a energiei termice.

În urma verificării condițiilor întrunite, specialiștii „Termoelectrica” S.A. vor asigura conectarea imediată a imobilului la agentul termic.

Totodată, o condiție obligatorie este încheierea noului contract de furnizare a energiei termice, în conformitate cu prevederile noii Legi cu privire la condominiu, cât și prezentarea Mecanismului de repartizare a consumului de energie termică.

„Termoelectrica” S.A. a demarat procedura de conectare la agentul termic către consumatorii din întreg municipiul Chișinău încă de la începutul săptămânii trecute. Decizia a venit în contextul în care temperaturile aerului exterior au înregistrat sub opt grade Celsius.

„Termoelectrica” S.A. asigură cu energie termică 4339 de imobile din municipiul Chișinău.

Pentru următoarele zile, meteorologii prognozează maxime de +11 +13 grade Celsius în nordul țării și +16 +18 grade Celsius în regiunea de sud. Noaptea, mercurul din termometre va coborî până la 0 grade.

sinteza.org

Lasă un răspuns