Daniel Vodă: „Niciun primar din R. Moldova nu se pronunță împotriva integrării europene, împotriva dezvoltării și modernizării propriilor localități”

daniel voda 1 POLITIC

Niciun primar din Republica Moldova nu se pronunță împotriva integrării europene, împotriva dezvoltării și modernizării propriilor localități. Concluzia aparține purtătorului de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, și a fost făcut după întâlnirile cu sutele de primari din întreaga țară, pe care le-a avut premierul Dorin Recean, informează MOLDPRES.

De la preluarea mandatului, premierul a demonstrat un angajament puternic față de cetățeni, vizitând săptămânal localități din toate raioanele Republicii Moldova. Din februarie 2023, de când și-a asumat mandatul, și până în prezent, premierul a vizitat 254 de localități din toate raioanele țării. Același mesaj l-a transmis și miniștrilor, care efectuează vizite săptămânale în orașele și satele țării noastre, pentru a înțelege mai bine problemele și nevoile comunităților locale”, a declarat Daniel Vodă după ședința de astăzi a Guvernului.

El a spus că vizitele în teritoriu facilitează dialogul direct cu liderii locali și promovează planul de acțiuni al Guvernului, cu accent pe integrarea europeană a Republicii Moldova. În cadrul fiecărei întâlniri, sunt explicate beneficiile aderării pentru administrația publică locală și sunt combătute dezinformările care circulă în spațiul public.

Este crucial ca cetățenii și autoritățile locale să fie bine informate, pentru a înțelege avantajele economice și sociale ale integrării europene. Pe lângă dialogul deschis, ascultăm cu atenție problemele și provocările cu care se confruntă localitățile, consultăm politici și identificăm soluții concrete. Programul „Satul European” și alte inițiative guvernamentale sunt puse în aplicare pentru a aduce beneficii reale comunităților locale”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Daniel Vodă a adăugat că „fiecare primar, indiferent de partidul din care face parte, susține acest parcurs european, recunoscând că prosperitatea localităților lor depinde de integrarea Moldovei în Uniunea Europeană”. „Aceasta este realitatea constatată de premierul Recean în toate localitățile vizitate, iar oficialul continuă să fie alături de comunități pentru a sprijini dezvoltarea lor. În toate aceste întâlniri la care am participat, indiferent de viziunea politică a primarilor, niciunul nu s-a pronunțat împotriva integrării europene. Toți sprijină dezvoltarea și modernizarea localităților lor și susțin acest parcurs european”, a conchis Daniel Vodă.

Pe parcursul zilei de mâine, mai mulți membri ai Cabinetului de miniștri au programate vizite în teritoriu. Astfel, vicepremierul Oleg Serebrian va efectua o vizită de lucru în raionul Ocnița, în satele Clocușna și Hădărăuți; ministrul de Interne, Adrian Efros, va merge în raionul Cahul; vicepremierul Dumitru Alaiba va merge la Soroca; ministra Sănătății, Ala Nemerenco, va inaugura punctul de asistență medicală urgentă din Otaci și va vizita Centrul de Sănătate Publică din Dondușeni, recent renovat.

sinteza.org

Lasă un răspuns