Dorin Recean a discutat cu șefii diplomației din Franța și România

dorin recean a discutat cu sefii diplomatiei POLITIC

Susținerea deplină pentru parcursul european al țării noastre și implementarea reformelor necesare pentru modernizarea Republicii Moldova a fost reconfirmată de ministrul pentru Europa și Afaceri Externe al Franței, Stéphane Séjourné, și ministra Afacerilor Externe a României, Luminița Odobescu, în discuțiile cu prim-ministrul Dorin Recean, informează MOLDPRES cu referire la Direcția de comunicare a Guvernului.

Cu oficialul francez, șeful Executivului a discutat situația regională actuală, obiectivele agendei bilaterale, precum și oportunitățile de cooperare din domeniul energiei, infrastructurii, medicinii și apărării. Părțile s-au mai referit la necesitatea valorificării potențialului de colaborare în domeniul investițional și proiectele comune care dezvoltă țara noastră și îmbunătățesc calitatea vieții cetățenilor.

De asemenea, premierul a adus un mesaj de felicitare ministrului Stéphane Séjourné care a fost numit, astăzi, în funcția de Comisar european pentru piața internă.

La întrevederea cu ministra Afacerilor Externe a României, Luminița Odobescu, prim-ministrul Dorin Recean a apreciat sprijinul părții române acordat țării noastre în procesul de integrare europeană, precum și în realizarea mai multor proiecte care aduc beneficii concrete și durabile. În acest context, oficialii s-au referit la importanța accelerării proiectelor de interconectare energetică și rutieră între România și Republica Moldova, cooperarea în sectorul transporturilor, energiei regenerabile și eficienței energetice.

Totodată, părțile s-au referit la suportul tehnic oferit țării noastre pentru susținerea procesului de negocieri, investițiile în infrastructură și continuarea implementării proiectelor în baza acordului privind asistența financiară în valoare de 100 de milioane de euro.

sinteza.org

Lasă un răspuns