Site icon sinteza.org

Sora îl căuta de șase zile, iar el zăcea îngropat chiar în propria grădină

Un bărbat de 64 ani ar fi fost omorât de către propriul său fiu, luni, 5 august, în satul Băhrinești din raionul Florești.

Oamenii legii au fost sesizați de sora victimei, care a declarat că de șase zile este de negăsit.

”În urma cercetărilor minuțioase ale gospodăriei bărbatului dispărut, în grădină, a fost depistată o porțiune de teren prelucrat recent. Ca urmare a săpăturilor, polițiștii au găsit cadavrul bărbatului de 64 de ani, cu semne vizibile de moarte violentă”, a declarat pentru Realitatea.md, Svetlana Talpă, purtătoarea de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Florești.

Suspect s-a dovedit a fi fiul bătrânului care a fost reținut pentru 72 de ore.

Exit mobile version