Condamnat la 6 ani de închisoare pentru 28 de episoade de furt comise în timpul minoratului

Medic din Chișinău, condamnat pentru malpraxis. Procurorii au contestat sentința cu apel solicitând aplicarea sancțiunii complementare ACTUAL

Procuratura municipiului Chișinău a condus urmărirea penală și a reprezentat acuzarea de stat într-o cauză pornită pentru săvârșirea mai multor infracțiuni contra patrimoniului, care s-a soldat cu pronunțarea unei sentințe de condamnare.

Astfel, potrivit sentinței recent pronunțate de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, un tânăr de 19 ani, originar din mun. Bălți, a fost recunoscut vinovat pentru săvârșirea a 28 de episoade de furt, stabilindu-i-se o pedeapsă definitivă sub formă de închisoare pe un termen de 6 ani, cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

În cadrul urmăririi penale, procurorii de la Chișinău i-au înaintat învinuirea pe faptul că, în perioada lunilor august – decembrie 2022, inculpatul a comis mai multe furturi pe teritoriul capitalei, prin spargere, preponderent din magazine și automobile. Acesta sustrăgea bani, telefoane mobile și alte bunuri. Părților vătămate le-a fost cauzat un prejudiciu material total de peste 300 000 lei.

Acesta și-a recunoscut vinovăția în comiterea faptelor imputate, cauza în privința acestuia fiind examinată în procedură simplificată.
 
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

sinteza.org

Lasă un răspuns