Liderul PSRM, Igor Dodon, i-a mulțumit Președintelui Republicii Populare Chineze, Xi Jinping, pentru invitația de a participa la reuniunea cu ocazia celei de-a 70-a aniversări de la proclamarea celor Cinci Principii ale Coexistenței Pașnice.
“Am făcut un schimb de opinii despre situația în domeniul politicii mondiale și regionale și despre starea actuală a relațiilor bilaterale moldo-chineze.
Consider foarte important pentru Moldova să semneze un acord de parteneriat strategic cu Republica Populară Chineză, un acord de regim fără vize în scopuri turistice și un acord de liber schimb și servicii. Aceste documente au fost pregătite în perioada 2018-2020, în timpul președinției mele, și au fost înghețate pe durata mandatului Maiei Sandu”, a scris politicianul pe canalul său de Telegram.
Igor Dodon și-a exprimat siguranța că după alegerile prezidențiale și parlamentare care urmează, vor fi încheiate neapărat aceste acorduri importante, care vor da un nou impuls relațiilor strategice bilaterale între Republica Moldova și Republica Populară Chineză.
“Acest lucru corespunde intereselor noastre naționale”, a menționat Dodon.








