Mihai Popșoi la Oslo: „Norvegia este alături de Republica Moldova în drumul spre Uniunea Europeană”

mihai popsoi la oslo POLITIC

Șeful diplomației Republicii Moldova Mihai Popșoi a avut o întrevedere cu ministrul afacerilor externe al Regatului Norvegiei, Espen Barth Eide.

Oficialii au discutat despre cooperarea bilaterală, asistența Norvegiei oferită pentru dezvoltarea Republicii Moldova, mersul reformelor implementate de țara noastră, dar și situația regională.

Un alt subiect abordat a fost deschiderea unui oficiu diplomatic la Chișinău.  Oficialul norvegian a menționat că, înființarea acestui oficiu, în viitorul apropiat, reprezintă sprijinul pentru Republica Moldova și pentru parcursul european al țării.

„I-am mulțumit ministrului de externe pentru faptul că, Norvegia este alături de Republica Moldova în drumul spre Uniunea Europeană.

În perioada 6-7 mai, m-am aflat la Oslo, alături de președinta Maia Sandu, într-o vizită de stat în Regatul Norvegiei. Este pentru prima dată când un președinte al Republicii Moldova efectuează o vizită de stat în Norvegia. Această primă vizită este o mare oportunitate de a aduce cooperarea dintre Republica Moldova și Norvegia la un nou nivel.” – a declarat ministrul Popșoi.

sinteza.org

Lasă un răspuns