VIDEO// Radu Marian și Marina Tauber ”s-au tras” de… drapele, chiar la tribuna Parlamentului: ”- Nu pune mâna… – Serios?”

POLITIC

Deputații Radu Marian și Marina Tauber nu au putut împărți drapelele, chiar în timpul ședinței parlamentare, în timp ce deputata a fost invitată la tribuna centrală pentru o luare de cuvânt înaintea votării declarația cu privire la integrarea europeană a Republicii Moldova.

Ieșind la tribună, deputata Marina Tauber a considerat că flagul Uniunii Europene care era amplasat pe tribună nu o reprezintă și l-a luat ca să-l înmâneze președintelui parlamentului, Igor Grosu. În același moment, deputatul Druță, care face parte din majoritatea parlamentară i-a făcut observație.

”Nu ești acasă. Aici e Parlamentul Republicii Moldova”, i-a făcut observație Druță.

Ulterior, Radu Marian s-a apropiat de tribună cu un alt drapel al Uniunii Europene și l-a ținut în fața Marinei Tauber. Aceasta l-a smuls din mâna deputatului și i l-a înmânat din nou lui Igor Grosu.

”Să te înveți să stai cu drapelul în fața ta și toată viața să-l vezi, ok? Nu pune mâna pe drapel”, i-a spus deputatul PAS.

Marina Tauber nu a tăcut și a venit și ea cu o replică.

”Da, serios?”, a întrebat Tauber.

Igor Grosu nu a mai rezistat scandalului și a menționat că se pune capăt sesiunii luărilor de cuvânt și a invitat deputații să se pregătească de procedura de vot.

”Procedurile democratice sunt pentru cei care știu să respecte regulile, iar cei care nu le respectă, vă rog să ne scutiți de circul Kremlinului în Parlamentul Republicii Moldova. Vă rog să reveniți la poziții”, a concluzionat Grosu, lăsând-o pe Tauber fără dreptul de a lua cuvântul înaintea votării declarației.

Amintim că astăzi, în jurul orei 22.00, Parlamentul a aprobat ”Declarația cu privire la integrarea europeană a Republicii Moldova”. Documentul exprimă convingerea că doar aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană va asigura viitorul țării în calitate de stat suveran, neutru, integru și democratic, iar calea ireversibilă de integrare și aderare europeană este proiect de prioritate națională al Republicii Moldova. Deputații fac apel la întreaga societate, inclusiv la toate forțele politice să dea dovadă de unitate și solidaritate pentru consolidarea dialogului politic și social în numele interesului național și al obiectivului strategic – integrarea și aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

În document se constată că Uniunea Europeană, timp de decenii, a fost un partener de nădejde al țării noastre, oferind dezinteresat suport logistic şi financiar pentru rezolvarea multiplelor probleme interne ale Republicii Moldova. De asemenea, datorită suportului generos din partea UE și al statelor membre, Republica Moldova a depășit criza provocată de pandemia COVID, precum și criza energetică din iarna 2022-2023.

În proiect se mai stipulează că integrarea europeană va facilita coeziunea civică a societății, va asigura trecerea Republicii Moldova la o dezvoltare economică durabilă și va spori capacitățile statului de a promova politici sociale eficiente. În context, Parlamentul solicită Guvernului să întreprindă toate măsurile necesare pentru organizarea procesului de aderare la Uniunea Europeană, precum și să consolideze instituțiile statului implicate în negocieri. Prin intermediul Declarației, deputații fac apel către cetățenii Republicii Moldova la unitate pentru un viitor pașnic și european al țării noastre. „Uniunea Europeană este un teritoriu al păcii. A fost creată ca un proiect de pace, care a pus capăt războaielor în Europa, iar energiile sale creatoare nu au mai fost îndreptate spre distrugere și agresiune, dar spre prosperitate și dezvoltare pașnică dintre popoare”, se menționează în Declarație.

Proiectul Declarației a fost votat de 54 de deputați PAS.

Republicat Moldova a semnat Acordul de Asociere cu UE în 2014. La 3 martie 2022, autoritățile de la Chișinău au semnat cererea de aderare a țării noastre la UE. Uniunea Europeană a acordat, la 23 iunie 2022, statutul de țară-candidat pentru Republica Moldova. La 14 decembrie 2023, Consiliul European a decis începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la UE.

sinteza.org

Lasă un răspuns