VIDEO// Alexandr Suhodolski: ”Găgăuzia va rezista loviturilor de ură ale PAS și va contribui la trimiterea regimului în istorie”

screenshot 1 4 POLITIC

Alexandr Suhodolski, deputat și lider al partidului „Renaștere”, a venit cu noi critici în adresa guvernului actual condus de PAS. Suhodolski a subliniat că Găgăuzia va fi o forță rezistentă împotriva atacurilor de ură ale partidului de guvernământ și va juca un rol important în trimiterea în istorie a actualului regim.

În discursul său, Suhodolski a calificat afirmațiile prim-ministrului Dorin Recean drept „povești fără relevanță” pentru cetățenii obișnuiți, care se confruntă cu o serie de dificultăți economice și sociale. El a evidențiat faptul că creșterea continuă a prețurilor și tarifelor, dar și lipsa de transparență, afectează populația.

Cu privire la acțiunile guvernului PAS, Suhodolski a criticat politica de privatizare a întreprinderilor de stat, susținând că aceasta subminează interesele naționale și afectează grav bunăstarea populației. Mai mult, el a acuzat PAS de utilizarea diverselor tactici pentru a împiedica orice formă de protest a opoziției, menționând că ura partidului se concentrează asupra UTA Găgăuzia.

””Poveștile” spuse astăzi de prim-ministrul Dorin Recean de la tribuna parlamentului nu înseamnă absolut nimic pentru locuitorii Moldovei, care văd în fiecare zi creșterea prețurilor și tarifelor și fiind umiliți. Partidul de guvernământ este pregătit să vândă complet toate întreprinderile de stat, să forțeze prin orice mijloace întreaga populație să tacă și să nu-și exprime nemulțumirea față de acțiunile autorităților. Ura PAS este concentrată în special împotriva autonomiei găgăuze, al cărei bașcan încă nu este numit membru al guvernului”, a menționat deputatul Suhodolski.

Referindu-se la prim-ministrul Recean, Suhodolski l-a caracterizat ca fiind „într-un univers propriu”, care servește interesele unui regim plin de ură împotriva propriilor cetățeni. Deputatul a menționat de asemenea că este nevoie de schimbări și a promis că acest proces va începe în acest an, fără însă a oferi detalii.

”Prim-ministrul Recean plutește în nori pe care doar el îi cunoaște, fiind parte integrantă a regimului PAS, plin de ură împotriva oamenilor, care trebuie să fie înlăturat și trimis în istorie prin mijloace democratice. Acest lucru se va întâmpla, iar acest proces va începe chiar în acest an!”, a conchis deputatul.

Amintim că astăzi, 14 martie 2024, premierul Dorin Recean a prezentat în Parlament raportul de activitate al Guvernului pentru anul 2023. Oficialul a declarat că, în anul 2023, Guvernul a lucrat pe patru direcții importante: dezvoltare economică și creșterea bunăstării, pacea și securitatea, anticorupție și reforma justiției, integrare europeană.

Prim-ministrul a remarcat că, în anul trecut economia Republicii Moldova s-a recuperat după consecințele crizelor multiple ale anului 2022, cauzate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei.

Șeful Cabinetului de miniștri a menționat că politica în domeniul ocupării forței de muncă a fost axată pe promovarea ocupării tinerilor, a persoanelor cu dizabilități și a șomerilor și creșterea investițiilor în programele de ocupare a populației.

Video poate fi văzut AICI.

sinteza.org

Lasă un răspuns