VO2max – importanța efectuării unui test de efort cardiopulmonar CPET

importanta efectuarii unui test de efort cardiopulmonar SĂNĂTATE

VO2max sau consumul maxim de oxigen reprezintă nivelul maxim al consumului de oxigen măsurat în timpul exercițiilor cu intensitate crescândă. Verificarea acestui indice se realizează prin intermediul unei testări de efort cardiopulmonar (prescurtat CPET).

Ce se analizează prin testarea efortului cardiopulmonar (CPET)?

În principiu, CPET evaluează capacitatea individuală de performanță și anduranță a persoanei testate și oferă o analiză completă a funcționării următoarelor sisteme: muscular, metabolic, pulmonar și cardiovascular (ce au rolul de a asigura schimbul de gaze dintre mediul extern și celulele corpului).

Cum se desfășoară CPET?

Testarea de efort cardiopulmonar se realizează cu ajutorul unui covor rulant sau a unei biciclete. Pacientul va purta o mască de față sau o piesă bucală și, în timpul efortului, aparatul va înregistra toate caracteristicile respirației (VO2MAX): nivelul de oxigen, dioxidul de carbon, relația dintre acestea. Simultan, este monitorizat ritmul cardiac al persoanei cu ajutorul unei electrocardiograme, analizându-se totodată și dinamica dintre ventilația pulmonară și frecvența cardiacă. Mai mult, calorimetria indirectă poate măsura costurile energetice din timpul efortului și raportul de metabolizare a grăsimii.

De ce este importantă efectuarea unui CPET?

Efectuarea unei testări de efort cardiopulmonar (CPET) este deosebit de importantă deoarece poate reduce timpul și costurile diagnosticării unor afecțiuni care afectează capacitatea de a face efort. Astfel, testarea de efort cardiopulmonar și aflarea indicelui VO2max pot releva, printre altele, următoarele aspecte:

  • pot determina cauza dispneei (dificultăți de respirație) sau a intoleranței la efort;
  • pot diminua riscul instalării oboselii cronice sau al accidentărilor la sportivi;
  • pot determina sau exclude ischemia cardiacă indusă de efort;
  • pot sprijini prescrierea antrenamentelor pentru creșterea performanței sportive, datorită faptului că CPET relevă, printre altele, zonele de impact ale efortului.

CPET este destinat doar sportivilor?

Deși testarea de efort cardiopulmonar și identificarea VO2max este esențială pentru performanțele sportivilor, CPET se poate dovedi utilă și pentru evaluarea pacienților cu afecțiuni cardiace, cu afecțiuni respiratorii (boală pulmonară vasculară, boală pulmonară obstructivă cronică, bronhospasm indus de efort etc), pentru determinarea riscului preoperator la pacienții care urmează să fie supuși unor intervenții chirurgicale majore, precum și pentru selectarea pacienților pentru transplant cardiac.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

sinteza.org

Lasă un răspuns