Forumul municipal al Tinerilor specialiști, cu genericul „Inserția profesională. Drepturile și garanțiile tinerilor specialiști încadrați în instituțiile de învățământ din municipiul Chișinău în anul de studii 2023-2024”, s-a desfășurat miercuri la Chișinău.
Evenimentul a fost organizat de Primăria Chișinău și are drept scop motivarea și menținerea tinerilor cu vocație pedagogică în sistemul educațional municipal.
Sprijinirea cadrelor didactice debutante, precum și dezvoltarea competențelor profesionale reprezintă o prioritate pentru municipalitate iată de ce, Primăria ïChișinău depune efort pentru a oferi condiții mai bune angajaților din sistemul educațional municipal, prin stimularea activității creative și promovarea experienței avansate.
„Ne dorim ca tinerii specialiști din instituțiile de învățământ din capitală să rămână în țară, să creștem și să ne dezvoltăm împreună, educând generații noi de copii talentați, creativi și dornici de carte”, a menționat Primarul General, Ion Ceban, prezent la eveniment.
La fel, Primăria capitalei oferă suport financiar tinerilor specialiști din municipiu prin:
Acordarea compensației pentru închirierea spațiului locativ, în mărime de 2000 de lei lunar. În perioada ianuarie – noiembrie 2023, de compensația pentru închirierea spațiului locativ au beneficiat lunar în medie – 233 de tineri specialiști.
Acoperirea cheltuielilor aferente salarizării cadrelor didactice din clasele cu profil. În acest sens, din bugetul municipal au fost alocate mijloace financiare:
▫️ în anul 2020 – 13 mil. 700 mii lei
▫️ în anul 2021 – 14 mil. 200 mii lei
▫️în anul 2022 – 16 mil. 071 mii lei
▫️ în anul 2023 – 85 mil. 418 mii 100 lei
„Sunt profund recunoscător tuturor cadrelor didactice, care în pofida tuturor provocărilor, aleg să-și desfășoare activitatea în mediul lor nativ, contribuind astfel la formarea generațiilor de tineri educați și implicați în toate aspectele societății.
Nu există copii talentați fără profesori dedicați, care oferă suportul necesar”, a conchis edilul capitalei.














