Site icon sinteza.org

Conducerea MAI a participat la Conferința Internaționale pentru prevenirea și combaterea violenței față de femei și fete și a violenței domestice

conducerea mai a participat la conferinta

Secretarul de Stat al MAI, Daniella Misail-Nichitin, a participat, în perioada 25-26 Octombrie 2023, la cea de-a III-a ediție a Conferinței Internaționale pentru prevenirea și combaterea violenței față de femei și fete și a violenței domestice, organizată de Coaliția Națională “Viața fără violență.


Conferința este un  important spațiu de dialog între autorități, specialiști și specialiste care oferă asistență victimelor, în vederea identificării soluțiilor eficiente pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și copiilor.

,,Vreau să transmit un mesaj foarte clar, sincer și direct femeilor și fetelor care sunt supuse violențelor, acum avem mijloace să le ocrotim, să le protejăm și să le oferim perspectiva unei vieți fără violențe și a unui climat familial de normalitate.
Vreau să le spun că acum le auzim și ascultăm. Că avem capacitate de răspuns și putem interveni. Să fie curajoase pentru că echipele consolidate ale statului vor fi lângă ele să le acorde sprijin și ajutor. Știm cu toții că violența ucide viitorul iar noi suntem prezenți pentru a salva viitorul fetelor și femeilor noastre. Suntem echipă iar ele fac parte din echipa noastră și împreună reușim să consolidăm familii, să aducem normalitatea, prosperitatea și fericirea în casele noastre”, a menționat Daniella Misail-Nichitin.

În cadrul discursului său, Secretarul de Stat al MAI a informat participanții despre contribuția Ministerului Afacerilor Interne în comun cu autoritățile publice pentru stoparea acestui fenomen. Daniella Misail-Nichitin s-a referit la Comisia de monitorizare și analiză a cazurilor de violență în familie, soldate cu deces sau cu vătămare gravă a integrității corporale a victimelor, instituită în 2022, pentru diminuarea fenomenului violenței în familie, acordarea şi oferirea serviciilor calitative, prevenirea victimizării, precum şi reeducarea şi resocializarea agresorilor familiali, cât și la Raportul de analiză a cazurilor examinate de către Comisia de letalitate din 2022, în urma căruia au fost identificați factorii risc asociați cu violența în familie și femicidul ș.a. O realizare importantă a fost lansarea, la 10 octombrie 2023, a Centrului de Justitie Familială. 

,,Prin crearea Centrului de Justiție Familială violența în familie, infracțiunile privind viața sexuală sunt abordate integrat prin cooperare intersectorială a specialiștilor din poliție, justiție, sănătate, medicină legală, protecție socială, sub același acoperiș, după modelele funcționării centrelor similare atât în statele europene, cât și în Statele Unite ale Americii”, a subliniat Secretarul de Stat al MAI.

Scopul evenimentului a fost de a aduna împreună organizațiile de femei care cunosc poveștile și nevoile femeilor și copiilor care au trecut prin abuz, autoritățile responsabile de protejarea femeilor și pedepsirea agresorilor, instituțiile mass-media care au un rol esențial în procesul de educare și informare a publicului, donatorii care finanțează schimbări durabile în țară și întreaga comunitate care crede într-o societate unde egalitatea dintre femei și bărbați și respectarea drepturilor omului reprezintă o valoare.

Exit mobile version