Seminar de instruire în cadrul Programului de învățare în comun privind asigurarea cadrului de transparență a Acordului de la Paris

ACTUAL

Secretarul de Stat, Aliona Rusnac, angajații Direcției politici de aer schimbări climatice din cadrul Ministerului Mediului și experții din sectorul energie ai Institutului de Energie au participat la seminarul-2  de instruire organizat în cadrul Programului de învățare în comun privind asigurarea cadrului de transparență a Acordului de la Paris a Convenției cadru a Organizației Națiunilor Unite cu privire la schimbarea climei (CONUSC). 

Programul își propune să sprijine țările și organizațiile în învățarea și exersarea raportării acțiunilor climatice pe o perioadă de la 7 luni. Obiectivele actuale ale acestuia sunt ca experții să înțeleagă cum să aplice îndrumările de raportare în temeiul Acordului de la Paris, să exploreze domeniile de îmbunătățire ale rapoartelor noi, inclusiv primul raport bienal de transparență (BTR) și să consolideze o rețea de instituții.

Moldova a semnat Acordul asupra Mecanismului Comun de Creditare cu Japonia, în cadrul Acordului de la Paris privind realizarea acțiunilor de atenuare și asigurarea unei raportări veridice este necesară.

Aliona Rusnac, secretar de stat, al Ministerului Mediului a mulțumit organizatorilor menționând importanța Programului și faptul că Moldova este interesată să învețe împreună cu Japonia și Georgia pentru a asigura o raportare profesională, evitând dubla contorizare a emisiilor de reduceri asumate în Contribuțiile Naționale Determinate. Este necesar să prezentăm un raport BTR profesionist și să implementăm proiecte comune privind protecția climei și a mediului.

Stela Drucioc, șefa Direcției Politici de aer schimbări climatice din cadrul Ministerului Mediului a menționat că raportarea BTR aste bazată pe politicile de atenuare aprobate. Recent Moldova a aprobat Programul de dezvoltare cu emisii reduce, care conține acțiuni de atenuare în toate sectoarele economiei naționale.

Reprezentanții țărilor au prezentat comunicări asupra inventarierii categoriilor din sectorul energetic, informații privind utilizarea factorilor de emisie și metodologiilor relevante.  

Discuțiile din cadrul panelului au fost axate asupra prolemelor întâmpinate în elaborarea noului raport BTR, care au continuat cu exerciți practice asupra formelor de raportare CFT1-CFT5.

Din partea Republicii Moldova a participat Mihai Tîrșu, care a menționat că primul seminar ne-a învățat cum să corelăm sursele de emisii cu măsuri de atenuare, ce indicatori să utilizăm și cum estimăm măsuri eficiente de reducere a emisiilor. În raportarea BTR noi întâlnim greutăți la estimările de emisii din categoriile intersectoriale.

Seminarele sunt organizate cu sprijinul Institutului pentru Strategii Globale de Mediu al Ministerului Mediului din Japonia, la care participă Georgia și Republica Moldova. Următorul se va desfășura în luna decembrie anul curent.

sinteza.org

Lasă un răspuns