Conducerea Serviciului Vamal a desfășurat o ședință de lucru cu un grup de experți suedezi în domeniul criminalității organizate, reprezentanții Autorității Vamale a Suediei și șefi de poliție din cadrul Autorității suedeze de Poliție.
În cadrul întâlnirii, părțile au abordat subiectul riscurilor și necesităților de asistență pentru Republica Moldova, în contextul actual, focusându-se pe dinamica criminalității organizate și traficului ilicit de arme, droguri și substanțe interzise.
De asemenea s-a discutat și despre regimul juridic al armelor de foc, transportarea acestora legală peste frontiera de stat și cazurile de transportare ilicită.
În cadrul vizitei delegației din Suedia la Serviciul Vamal al Republicii Moldova, a fost desfășurată o excursie în cadrul centrului de monitorizare video, unde sunt monitorizate toate posturile vamale, inclusiv și cele interne de control.
Activitatea echipelor mobile, a subdiviziunilor ce desfășoară urmărirea penală și investigațiile operative, a fost un alt subiect despre care au fost informați oaspeții din Suedia.
Întrevederea de lucru a urmărit scopul identificării priorităților și metodelor de asistență pentru Serviciul Vamal al Republicii Moldova în domeniul prevenirii și contracarării traficului ilicit de mărfuri și a criminalității organizate.








