Vasile Bolea, deputat și lider al Partidului „Renaștere”, a criticat aspru acțiunile guvernării în contextul în care chiar înaintea alegerilor locale generale care urmează să aibă loc pe 5 noiembrie, mai mulți lideri ai partidului sunt supuși perchezițiilor.
În cadrul unei conferințe de presă, Bolea a afirmat că, după ce a examinat anumite documente care vizează politicieni de frunte, consideră că acțiunile actuale ale guvernării au ca scop intimidarea reprezentanților opoziției și a exponenților proeminenți din diverse partide politice.
”Văzând unele documentele în care sunt vizați anumiți politicieni și ținând cont de contextul în care ne aflăm și anume alegerile locale generale care urmează să aibă loc la data de 5 noiembrie, am ajuns la concluzia că acțiunile acestei guvernări sunt pentru a intimida pe toți din această țară, inclusiv reprezentanții opoziției și exponenții cei mai de vază ale diferitor partide politice”, a declarat deputatul.
Bolea a afirmat că scopul celor de la guvernare este de a pune pe toți cei care s-au unit împotriva PAS într-un ceaun pentru a prepara o mâncărică pentru cetățeni și a o servi precum că toți s-au unit împotriva ”oamenilor buni”, care în opinia acestuia au adus în Republica Moldova doar dezastru și dezmăț.
”Scopul acestora este de a pune pe toți cei care s-au unit împotriva PAS într-un ceaun pentru a prepara o mâncărică pentru cetățenii noștri și a o servi precum că toți s-au unit împotriva ”oamenilor buni”. Împotriva acelor oameni buni care au adus în Republica Moldova doar dezastru și dezmăț”, a conchis Vasile Bolea.
Amintim că în dimineața zilei de 21 septembrie 2023, mai mulți lideri ai partidului ”Renaștere” s-au trezit cu mascații la ușă și au fost efectuate percheziții la domiciliile acestora.
VEZI ȘI: Alegerile locale sunt în toi! Percheziții la membrii partidului ”Renaștere”








