VIDEO// Vasile Costiuc către Grosu: ”Dacă vrei să mănânci macaroane în Italia, du-te, dar nu mai organiza întâlniri cu oamenii de acolo”

igor grosu diaspora italia italiana moldoveneasca pas vasile costiuc POLITIC

Liderul Partidului Democrația Acasă nu a ezitat să comenteze deplasarea lui Igor Grosu și a altor doi deputați din PAS în Italia. După ce în spațiul public au apărut mai multe secvențe video de la întâlnirea acestora cu diaspora din Italia, Vasile Costiuc s-a arătat indignat de comportamentul acestuia, care în opinia sa, face o mare defavoare interesului național.

”După summitul de la Chișinău, Igor Grosu a decis să plece în Italia, împreună cu vreo câțiva deputați responsabili și reprezentanții diasporei, unul Druță și una Sajin, pe care nu o știe nimeni. Dacă până acum la întâlnirile electorale pe care le aveau reprezentanții PAS în diasporă, mai ales după ce au câștigat alegerile, nu puteai intra la o întâlnire, uitați-vă la întâlnirea recentă a lui Igor Grosu (…) Ascultați atent ce spune o doamnă și vedem ce i-a răspuns Igor Grosu, mi-e rușine că ne reprezintă Parlamentul”, și-a început intervenția video Costiuc.

Mai mult, Costiuc s-a arătat deranjat de replica lui Grosu către diaspora din Italia când a declarat că PAS niciodată nu va cere votul oamenilor și mai inexplicabil este faptul că aceste cuvinte au ieșit din gura unui ditamai șef de parlament și președinte al partidului de guvernare. Liderul Democrația Acasă i-a dat în obraz lui Grosu și i-a răspuns că dacă nu ar fi fost diaspora care s-a mobilizat și alți politicieni care au îndemnat oamenii să nu voteze pentru partidele de stânga, aceștia nu mai ajungeau cu 63 mandate în parlament.

”Omul spune da de ce mă șantajați că ați votat, mare treabă ați făcut, nu v-a rugat nimeni. Acesta este mulțumescul acelor care au ajuns mai marii zilei pe instituțiile statului cu 63 de mandate pentru cei din diasporă. Eu am rămas perplex când asta o spune un ditamai șef de parlament, șeful PAS-ului. Băi frate deputat, dacă nu era diaspora care să se mobilizeze, dacă nu eram noi (…) dacă nu era diaspora care să vă asculte când spuneați să nu voteze alte partide, dar pe voi că sunteți geniali și acum te duci în diasporă și le spui că mare treabă din votul vostru?”, a declarat acesta.

Ulterior, Vasile Costiuc l-a îndemnat pe Igor Grosu să nu mai participe la întâlnirile cu diaspora, or, cei pe care el i-a ofensat prin fraza că nu au rugat să îi voteze, la următoarele alegeri nici nu îi vor vota și odată cu asta se va încheia și integrarea europeană, având șanse mai mari să revină la guvernare și în fruntea statului partide pro-ruse.

”Domnul Igor, te rog frumos, nici nu te mai porni de acasă, vrei să te duci în Italia să mănânci macaroane din banii cetățenilor, nici o problemă, îți plătesc cetățenii și leafă bună și îți dau și bani de buzunar, dar nu te mai duce la întâlniri cu diaspora pentru că faci un lucru uriaș împotriva interesului național”, a conchis Costiuc.

sinteza.org

Lasă un răspuns