Site icon sinteza.org

VIDEO// Igor Grosu la întâlnire cu diaspora din Italia: ”Este decizia voastră să votați sau să nu votați, noi niciodată nu vom cere lucrul ăsta”

Igor Grosu a avut o întâlnire nu prea călduroasă în diasporă, la Milano. Acesta a fost luat la rost de o moldoveancă stabilită în Italia și care muncește în calitate de îngrijitoare.

La afirmația doamnei că ar fi avut încredere mare în partidul de guvernare și că familii întregi s-ar fi certat pentru că cineva susținea PAS, iar altcineva nu, Igor Grosu nu s-a simțit chiar în apele sale și pe un ton ridicat a menționat că Partidul Acțiune și Solidaritate niciodată nu va cere oamenilor să îi voteze și nici nu va pune anumite condiționalități.

La fel, Igor Grosu a fost deranjat și de faptul că majoritatea dintre cei care votează ar avea așteptări prea mari și declară deseori că nu e suficient ceea ce se face. În opinia acestuia, PAS se va bucura dacă la guvernare vor veni alții care vor face mai mult decât actualii și care vor lupta pentru a integra Republica Moldova în Uniunea Europeană.

”Rezolvarea e următoarea, că dacă noi o să stăm de fiecare dată și vom spune că am votat și gata și voi nu a-ți făcut nimic, e decizia Dvs să votați ori nu și noi niciodată nu o să vă cerem lucrul ăsta și nu o să condiționăm nimic. Noi am ales să ne luptăm și să încercăm să schimbăm ceva în țara asta. Să rupem cumva cercul acesta vicios, că e suficient, că nu e suficient, noi o să ne batem, o să vină alții, să facă mai mult decât noi, dacă o să vină. Să vină, eu o să fiu bucuros dacă o să vină să lupte mai departe și să ducă țara asta în Uniunea Europeană”, a conchis președintele Parlamentului.

Menționăm că aceste secvențe video au apărut pe pagina oficială a liderului Democrația Acasă, Vasile Costiuc.

Președintele Parlamentului nu a făcut publice aceste imagini video, motivul fiind deocamdată neclar.

Exit mobile version