Pentru că directorul ”nu s-a isprăvit” nici cu una din misiuni și nu a demonstrat abilități de a gestiona o așa instituție mare, ba mai mult, oferă protecție personală și menține în funcții penali, iar pentru ca să nu fie atinsă, și-a tras mai recent și un carnet de partid PAS, am luat decizia de a-i cere demisia, iar din moment ce a refuzat, am suspendat-o în condițiile legii, cu deschiderea anchetei de serviciu. Astfel a comentat ministra Sănătății, Ala Nemerenco, decizia de a o suspenda pe directoarea Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă prespitalicească (CNAMUP) Natalia Catanoi pe perioada anchetei de serviciu, transmite Alerta.
Potrivit Alei Nemerenco, la numirea Nataliei Catanoi în funcția de director, Ministerul i-a înaintat obiective clare pentru un termen scurt – restructurarea și modernizarea instituției, îmbunătățirea calității serviciilor medicale, creșterea rapidității intervențiilor și curățirea de toate schemele vechi de corupție și elemente penale.
”CNAMUP este o instituție strategică, una din cele mai importante în țară, care gestionează serviciul național de ambulanță, cu un colectiv de circa 6000 personal și un buget de peste un miliard de lei. S-a făcut renumită prin mai multe dosare de corupție deschise în a.2017-2018 directorului de atunci Boris Golovin care activează bine-merci și astăzi cu suportul doamnei director. Voi merge înainte, asumându-mi toate deciziile, fiindcă pentru mine cele mai importante sunt așteptările oamenilor acestei țări”, a scris ministra.








