Soliman I (în turcă: Süleyman) a fost al zecelea sultan al Imperiului otoman şi a domnit între anii 1520-1566. Cu 46 de ani de domnie, este unul dintre suveranii care au ocupat tronul pentru o perioadă lungă de timp.
În Orient acesta este cunoscut sub numele de Soliman Magnificul, dar şi ca Legislatorul (în turcă: Kanuni), datorită implicării sale în finalizarea sistemului de legi al Imperiului Otoman.
Sultanul Soliman a fost cel mai puternic și cel mai cunoscut conducător din Europa secolului al XVI-lea, făcând din Imperiul Otoman o putere de primă mână în balanţa puterii de pe continent. Sultanul Soliman I a avut un impact major asupra istoriei Ţărilor Române, el fiind cel care a stabilit într-un mod clar relaţia principatelor faţă de Imperiul otoman. El a fost primul sultan care a numit direct voievozi în țările române.
Acţiunile prin care Soliman a stabilit raporturile Ţărilor Române cu Imperiul său trebuie privite ca făcând parte din politica de ansamblu a Imperiului otoman faţă de Europa Centrală şi de Est. Prin reglementarea statutului principatelor, sultanul îşi consolida puterea în această zonă, putând astfel să îşi concentreze forţele împotriva principalului său inamic european, Imperiul condus de habsburgi.
Transilvania a rămas sub stăpânire otomană până în anul 1699, când, prin Tratatul de la Karlowitz, a fost cedată habsburgilor, iar Ţara Românească şi Moldova au fost legate de Imperiul otoman până în 1877, chiar dacă influenţa otomanilor nu mai era la fel de puternică precum în timpul lui Soliman.
