Pe parcursul zilelor de weekend, polițiștii INSP au desfășurat activități de menținere a ordinii publice, dar și supravegherea traficului rutier pe întreg teritoriul țării.
Au fost depistate peste 4000 de încălcări comise de participanții traficului rutier, printre care:
– 50 de șoferi au urcat la volanul mijlocului de transport în stare de ebrietate;
– 1 785 au depășit limita de viteză stabilită pe sectorul de drum;
– 615 nu au respectat indicatoarele de semnalizare rutieră obligatorii;
– 507 se deplasau la volanul autovehiculului fără a avea cuplată centura de siguranță.
Totodată, în această perioadă inspectorii de patrulare au intervenit la 234 de solicitări parvenite la numărul unic 112.








