Site icon sinteza.org

DOC// Maia Sandu a GRAȚIAT ”Capul” unui grup criminal organizat pentru circulația drogurilor și un bărbat condamnat pentru tentativă de omor

pentru cine a scris maia sandu postarea de pe twitter privind ucraina

Maia Sandu a semnat Decretul cu privire la grațierea a patru cetățeni moldoveni. Documentul a fost semnat zilele trecute și publicat astăzi în Monitorul Oficial, transmite Deschide.

Astfel, s-a decis grațierea cu eliberarea de la pedeapsă penală în partea neexecutată a condamnaților Dumitru Adomnița și Alexei Martîniuc. Totodată, șeful statului a grațiat, cu eliberarea de la pedeapsă penală cu perioada de probațiune în partea neexecutată, a condamnaților Daniel Balan și Alexandru Lașcu.

Ce ține de Dumitru Adomnița, bărbatul a fost condamnat în noiembrie 2020 la 4 ani și 8 luni de închisoare pentru circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare, acțiune săvârșită în proporții deosebit de mari. Mai exact, conform deciziei instanței, Adomnița a fost și conducătorul grupul criminal organizat.

În ce privește Alexandru Lașcu, acesta a fost condamnat în anul 2018 la 6 ani și 6 luni pentru tentativă de omor. Conform hotărârii instanței, în urma unui conflict, Lașcu a lovit un bărbat cu un cuțit în regiunea cutiei toracice. Ulterior, victima a fost transportată la spital și operată.

De menționat că persoanele propuse șefului statului pentru grațiere sunt selectate de Comisia pentru problemele grațierii persoanelor condamnate pe lângă Președinția Republicii Moldova.

Exit mobile version